#19 Călătorii și Farfurii
Despre Coffeeast, aeroporturi din lume, David Chang și chilli crunch + interviu cu Alexandra Blaș
După două săptămâni de absență, iată-ne din nou la butoane. :-) Dacă ne urmăriți pe Instagram, probabil știți că am fost într-o călătorie prin San Sebastian & împrejurimi - un adevărat paradis pentru foodies. Dacă nu - stay tuned și dați-ne un follow, urmează o serie de materiale de acolo în perioada următoare.
Iar dacă tot vorbim despre Instagram - în acest weekend veți vedea pe contul nostru mult conținut pe bază de cafea. Vom fi prezenți la Coffeeast, un festival desfășurat la Hala Laminor din București, de vineri (19 aprilie) până duminică (21 aprilie). Festivalul este organizat de echipa din spatele Origo, va avea 150 de expozanți și va fi plin de degustări de cafea, prezentări de echipamente, workshop-uri, conferințe și chiar concursuri de barista. Aveți mai multe detalii aici.
Revenind la newsletterul de astăzi, pe lângă selecția de știri și evenimente, avem un interviu foarte fain cu Alexandra Blaș, chef & owner la Pickles. Discutăm despre motivele pentru care a renunțat la Londra pentru București, despre restaurantele ei preferate, dar și despre provocările unui antreprenor din HoReCa în 2024.
TRAVEL:
✈️ Aeroportul internațional Hamad din Doha este cel mai bun aeroport din lume în 2024, conform Skytrax. Este a treia oară în ultimii patru ani când hub-ul din Qatar primește această distincție. Podiumul Skytrax este completat de aeroporturile Changi din Singapore și Incheon din Seul. (CNN)
🛂În topul celor mai aglomerate aeroporturi din lume, situația e diferită. Aeroportul Hartsfield-Jackson din Atlanta ocupă primul loc, cu 104.635.151 de pasageri în 2023. Pe locul doi s-a clasat Dubai, cu 86.994.365 de călători. (USA Today)
🟢 Google încurajează călătoriile sustenabile și adaugă feature-uri noi în Maps și Search. Cu ajutorul acestora, utilizatorii vor putea găsi modalități de tranzit prin zonele urbane cu mai puține emisii de carbon, dar și alternative la zboruri. (Google)
😎 Ryanair plănuiește să transporte 3.6 milioane de pasageri din/spre România, doar în vara lui 2024, cu 15% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. (Ziarul Financiar)
FOOD
🏚️ Poliția din Londra a securizat un fost restaurant al lui Marco Pierre White, după ce acesta fusese ocupat de oamenii străzii. Restaurantul din Leicester Square a fost închis la începutul acestui an și a fost împânzit de oameni ai străzii. (BBC)
🫒 Uleiul de măsline este produsul alimentar care se fură cel mai des în supermarketurile din Spania. În 70% dintre regiunile țării, acesta a detronat jamon-ul iberic. Prețul uleiului de măsline a crescut de la o medie de 2.13 euro pe litru în februarie 2020 la 8.88 euro, în 2024. (Euronews)
👩🍳 Două femei bucătar au fost incluse de revista Time pe lista celor mai influenți oameni din lume în 2024. Asthma Khane este proprietara restaurantlui Darjeeling Express din Londra, unde întreg staff-ul din bucătărie este de sex feminin. De cealaltă parte o avem și pe Dominique Crenn, prima femeie din S.U.A. care a primit trei stele Michelin, care în 2019 a scos carnea din meniurile restaurantelor ei, în semn de protest la adresa producției industriale. (TIME)
🌶️ Celebrul bucătar american David Chang nu va mai încerca să înregistreze marca ”chilli crunch”, după ce a fost asaltat de mesaje negative din partea colegilor de breaslă și micilor antreprenori de origine asiatică din SUA. Termenul ”chilli crunch” se referă la un ulei cu ardei iute, ceapă și usturoi (deseori și cu alune), folosit în bucătăriile asiatice de zeci de ani. În încercarea de a înregistra marca, Chang și compania lui - Momofuku - au trimis mai multe scrisori către producători de chilli crunch din SUA prin care îi obligau pe aceștia să renunțe la folosirea numelui. (Today.com)
ÎN JURUL FARFURIEI CU ALEXANDRA BLAȘ
Alexandra Blaș este unul dintre antreprenorii din București care au avut curajul să-și deschidă un restaurant în plină pandemie. A terminat jurnalismul, dar în 2014 a făcut trecerea către bucătărie. Un an mai târziu, pleca în Londra, unde a fost, pe rând, pe rând, sous chef la Bistrotheque și head chef la DropShot Coffee. S-a întors în țară for good în februarie 2020, în martie a început starea de urgență, iar în noiembrie a deschis Pickles - care a devenit foarte rapid unul dintre cele mai râvnite locuri de mâncat în București.
Dacă ar fi să pleci mâine într-un oraș din afara țării, care ar fi acela și care ar fi primul lucru pe care l-ai face acolo?
Cel mai probabil Londra, unde as lua ori micul dejun la Dishoom ori metroul către vreo sală sau stadion pentru un concert, poate chiar The Black Keys. :)
Ce te-a determinat să te întorci din Londra în București și, mai ales, să deschizi o cârciumă în țară?
Ah, my favourite story. :) Ultimul an petrecut în Londra a fost și cel în care am avut puțin mai mult timp și pentru viața personală și reapropierea de toți prietenii buni care erau în România m-a făcut să îmi dau seama ca îmi lipsesc extraordinar de mult. Pe scurt, m-am întors de dor. :) Cât despre cârciumă, nici acum nu știu ce a fost în capul meu. :)) Trecând peste inconștiență, cred ca m-am simțit pregătită. În orice caz, nu mă vedeam făcând altceva.
Cum vezi scena gastronomică din oraș în momentul de față și ce crezi că îi lipsește?
Nici nu-mi vine să mai zic, că iar mi se urcă toată lumea în cap. :)) E clar altfel decât era în 2014 când am început să lucrez în bucătărie aici, în București, în sensul că mult mai bine. Sunt foarte mulți bucătari și antreprenori tineri care se lasă constant inspirați de locurile prin care călătoresc, meniurile se schimbă odată cu sezonul, iar clienții devin din ce în ce mai curioși și mai îndrăzneți, mai dispuși să încerce ingrediente pe care poate nu le-au încercat până acum. În același timp, există foarte multe locuri care au rămas în 2010, la fel cum există și clienți pentru ele. Una peste alta, e loc pentru toată lumea, ceea ce cred că e de bine. Cred că aș putea face o listă cu ce cred eu că lipsește, dar de departe cred că cea mai importantă e constanța în a găti bun, dar mai ales la fel, că de aia ne place dublu cheese-ul de la Mec. Mă supără când descopăr un loc cu mâncare bună și a două oară nu mai are același gust. Dar avem cu ce lucra.
De ce ai decis să faci trecerea de la un program lung la a deschide doar în weekend și cât de greu este să susții un astfel de business?
Cred că e la fel greu, indiferent de program, sau cel puțin așa se simte la mine. Deși de la început Pickles a fost mai degrabă o destinație de weekend - faptul că am deschis în pandemie, când aproape toată lumea lucra de acasă a așezat lucrurile astfel - motivul a fost mai degrabă personal, în sensul că mi-am dorit 2 zile libere pe săptămână, dar foarte rar mi se întâmplă. Încerc să mai alternez rutina zilnică de la Pickles cu diverse alte mici proiecte - tot legate de mâncare, desigur :)), dar parcă tot în bucătărie mă simt cel mai în largul meu. Mi-as dori poate chiar să petrec mai mult timp făcând mâncare, dar birocrația mă ține un pic pe loc. Partea administrativă mi se pare de departe cea mai grea și sper că nu sunt singura care se chinuie cu ea.
Recomandă-ne 5 restaurante din călătoriile tale care te-au impresionat cel mai mult și spune-ne de ce ți-au rămas în minte.
În primul rând, St. John, locul meu de suflet din Londra, restaurantul în care m-aș muta dacă ar fi posibil, pentru că de fiecare dată mi-au servit măcar un fel de mâncare al cărui gust m-a dus înapoi în anumite momente ale vieții și m-au făcut, nu o dată, să plâng de bucurie. Da, eu plâng și când mănânc. :))
Apoi, aproape orice cârciumă din San Sebastian (dar și câteva în Barcelona) în care am fost, pentru simplitatea cu care tratează anumite ingrediente, dar foarte mult și pentru relaxarea clienților și a celor care ne-au servit. Mi-ar plăcea mai multe astfel de locuri și la noi.
Marcus, tot din Londra, care la vremea respectivă avea două stele Michelin, pentru că mi-a arătat că fine dining-ul nu e pentru toată lumea. Oricât de bună a fost mâncarea (și vreau să zic perfectă), servirea și atmosfera extrem de sobră și serioasă m-au făcut să nu mai fiu curioasă de astfel de extravaganțe.
Ar mai fi o doamnă în Bangkok, cândva în 2016, care gătea intr-o gheretă cel mai bun pad Thai pe care l-am mâncat în viața mea așezată pe o navetă de bere.
Aș mai menționa și Kiln în Soho, tot în Londra, un restaurant cu specific laosian. Recomand un loc la bar, servesc un jungle curry cu pește afumat senzațional, niște cocktailuri cu tot felul de siropuri fermentate și muzică funk pe vinil.
O rețetă simplă, din maximum 5 ingrediente, pentru cei care ne citesc. Ce îşi pot prepara singuri, bun şi rapid?
My latest obsession, salată de mango cu chilli crunch - nu săriți, ca nu e musai să fie ăla de la Pickles :))). Un mango mare copt, tăiat cuburi mai mari (sau mai mici, după gust), zeamă și coajă de lime, sare Maldon și o lingură de chili crunch. You're welcome! :)
EVENIMENTE:
20-21 aprilie, la Ou, Ayfer Cadîr și mama ei gătesc din nou șuberek
21 aprilie, la Casa Timiș - brunch tasting meniu cu twist asiatic semnat de Cătălin Petrescu.
24 aprilie, la Dumicat - meniu special (tapas-style) și vinuri de la Crama Recaș alese de Cosmin Tudoran.
26 aprilie, la Balls, gătesc doi concurenți din actuala ediție a ”Chefi la Cutițe” - Alex Săbădeanu (din echipa L’Atelier Relais & Chateaux) și Liviu Moroiu (Inkoknito & ex-Oliveto).
28 aprilie, la Nishani - brunch cu Sorin Stoica, Răzvan Ungureanu și o parte din fosta echipă Maize.
8 și 9 mai, la Fork Ana Tower, au loc două 10 hands dinner - cine speciale, având conceptul ”The Real Taste of Transylvania”, în care vor găti Alex Antal (Fork), Mihai Toader (Soro Lume), Alex Petricean (NOUA), Levente Ilyes (Pava - Odorheiu Secuiesc) și Ádám Mészáros (Sparhelt Bistro din Balatonfüred, Ungaria).
NOUTĂȚI:
Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea revin la PRO TV, la formatul care i-a consacrat - Masterchef.
Avem perspectivă în cofetărie. Elevii de la școlile Bakery School din Cluj-Napoca și Tărtășești vor reprezenta România la Olimpiada Internațională de Meserii WorldSkills Lyon din septembrie 2024. Detalii, aici.
Până pe 8 mai, puteți vota cele mai frumoase regiuni, sate, orașe și atracții turistice din România. Competiția Destinația Anului este cel mai important proiect de promovare a turismului intern.
RECOMANDĂRI
DRINKS. Se apropie Paștele și poate vreți să beți ceva (mai) special. Pe The Winderers găsiți o selecție foarte mișto de vinuri (recomandăm în special zona de spumante), la prețuri pentru toate buzunarele.
FOOD. Cum ziceam, ne-am întors recent din Spania, iar de data asta avem o poftă continuă de măsline verzi Manzanilla. Noroc că le-am găsit pe cele de la Jolca pe Freshful, să ne mai aline dorul.
PODCAST. O să vă tot recomandăm podcasturile lui Horia Manea. De această dată, a avut-o invitată pe Ana Consulea, chef cofetar și fondator al Zexe Brasserie.
Dacă v-a plăcut newsletterul, ne puteți trimite feedbackul vostru printr-un reply sau ne puteți scrie pe oricare dintre canalele noastre. La fel și dacă nu v-a plăcut atât de mult. 😄
Ne găsiți aici:
calatoriisifarfurii.ro Facebook Instagram TikTok Youtube E-mail
Călătorii frumoase și mâncare bună,
Alexandra și Cătălin